Profilaxia orală cuprinde toate mijloacele și tehnicile utilizate pentru a preveni îmbolnăvirea oro-dentară. Profilaxia se efectuează acasă, de fiecare dintre noi, prin periajul dentar, clătirea cu apă de gură, flossing (utilizarea aței dentare), dușul bucal și așa mai departe, însă, o data la șase luni sau de fiecare dată când observăm ceva în neregulă, este necesară vizita la medicul dentist pentru igienizarea profesională.
Ce presupune o ședință de profilaxie?
Profilaxia efectuată la dentist cuprinde mai multe manopere nedureroase, realizate cu sau fără anestezie locală, în funcție de sensibilitatea dentară a pacientului. Complexitatea și numărul de manopere depind în mare măsură de cantitatea de placă bacteriană și de tartru acumulate. În plus, prin consultația profilactică medicul inspectează fiecare element al cavității orale și detectează problemele aparute de la ultima vizită.